Conectează-te cu noi

Eveniment

PROTEST în fața Spitalului Penitenciar Dej, mâine, timp de două ore

Publicat acum

pe

spital penitenciar dejUn miting de protest este programat mâine, între orele 9 și 11, la Spitalul Penitenciar Dej, la acesta urmând să participe angajați ai instituției.

Protestul de mâine de la Dej, la care vor participa și sindicaliști de la Penitenciarul Gherla, se va desfășura între orele 9 și 11, în fața spitalului penitenciar.

”Protestele continuă și în penitenciare până când Guvernul României va reacționa. La Bacău, Satu Mare, Bistrita, Dej și Slobozia ofițeri și agenți de penitenciare vor protesta în fața penitenciarelor în 12 Octombrie 2013. La penitenciarele Aiud, Arad, Găești, Botoșani și Galați protestele vor avea loc o zi mai târziu, în data de 13 Octombrie 2013.

Raluca Prună nu este un partener de dialog credibil. N-a mințit doar la CEDO. A mințit judecători, procurori, grefieri, avocați și angajați ai penitenciarelor, iar în cazul acestor categorii profesionale nici măcar o scuză penibilă nu are. A tot cerut termene și a tot promis soluții. Niciodată nu s-a ținut de cuvânt. Și se poate ușor constatat că într-un an de mandat așa-zisul ministru tehnocrat nu poate prezenta absolut niciun rezultat credibil. Planuri, promisiuni și atât.

Reamintim că angajații din penitenciare lucreză în aceleași condiții pe care ministrul Raluca Prună le deplânge în ceea ce-i privește pe deținuți. Și, chiar dacă la acest moment planul Guvernului de a cheltui cele aproximativ 740 milioane de USD pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție în următorii 10 ani ca urmare a presiunilor CEDO nu mai este credibil, ramâne notabil faptul că nu s-au prevăzut fonduri și pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru.

La nivel național sistemul penitenciar are un deficit de 8.000 de posturi raportat la standardele în materie emise de către ANP și se înregistrează 1,5 milioane de ore suplimentare, iar perspectiva este ca acești indicatori să se înrăutățească în condițiile în care dinamica de personal înregistrează un trend negativ pe fondul inechităților salariale promovate de către ministrul Raluca Prună prin refuzul de a aplica OUG 20/2016 și angajaților din penitenciare.

Precizăm că acest act normativ a fost adoptat de către Guvernul României tocmai pentru a elimina inechități salariale în sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar în bugetul ANP există deja sumele de bani necesare asigurării acestui drept. Plățile sunt însă blocate din ordinul ministrului justiției, care refuză fără un temei legal aplicarea acestui act normativ, deși toți ceilalți miniștri de resort au dat aprobările necesare.

Pe această cale reiterăm – în susținerea notificărilor depuse de către angajații din penitenciare – decizia comunicată ieri ANP în Consiliul de Conducere de a nu mai accepta efectuarea de ore suplimentare, chiar dacă penitenciarele lucrează la cotă de avarie, până când revendicările angajaților din penitenciare nu vor primi un răspuns pozitiv.

Drept urmare, protestele vor continua cu un mare miting în fața Ministerului Justiției în data de 18 Octombrie 2016. În paralel mii de acțiuni în justiție vor fi depuse împotriva Guvernului României și a reprezentanților patronatului până la nivelul de director de penitenciar”, conform unui comunicat al sindicatului ”Omnia”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER