Ştiri din zonă
PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, la întâlnirea anuală a Episcopilor Orientali Catolici din Europa
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișÎntâlnirea anuală a Episcopilor Orientali Catolici din Europa (CCEE) se desfășoară în acest an, 2016, între 20-23 octombrie, la Fatima (Portugalia), — unul dintre cele mai mari sanctuare mariane din lume.
Episcopii s-au reunit la invitația Patriarhului de Lisabona, Card. Manuel Clemente, Președintele Conferinței Episcopale portugheze.
În cadrul Întâlnirii CCEE, mai mult de cincizeci de episcopi din 14 Biserici Catolice Orientale, și reprezentanți ai Conferințelor Episcopale din Germania, Italia și Franța, împreună cu prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri și noul Președinte al CCEE, Card. Angelo Bagnasco, dezbat problemele legate de fenomenul migrației și provocările grijii pastorale față de migranții catolici orientali. Dezbaterea asupra problemei integrării migranților va fi îmbogățită prin mărturia unei familii de români și a unui profesor care lucrează zilnic cu ‘fiii’ migranților. De asemenea, este studiată și rela?ia dintre Biserica în care au fost primiți și Biserica de origine.
Biserica Greco-Catolică din România este reprezentată la această întâlnire, de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla și PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea Mare.
Preasfinția Sa Florentin a transmis, pentru biroul de presă al Episcopiei de Cluj-Gherla, primele impresii din Portugalia: „Am ajuns la Fatima miercuri, 19 octombrie, la ora 20.30. Joi, 20 octombrie, am vizitat Lisabona, orașul cu rădăcini antice, din timpul lui Ulise, un oraș tipic de litoral, dar cu un specific aparte, reconstruit din temelii după un cutremur și un tsunami. Am vizitat Catedrala Sfânta Maria Maggiore, cu arhitectura, în parte romanică și în parte reconstruită gotic, cu tezaurul ei și săpăturile arheologice care au dezvăluit straturi din sec. I, drumuri romane, case, temple, etc. Am admirat ascensorul lui Eiffel și podul suspendat. Am vizitat casa în care s-a născut Sf. Anton, zis de Padova, și biserica în memoria Sfântului Anton.
Am concelebrat, cu Episcopul auxiliar de Lisabona, în biserica Sf. Nicolae din Lisabona. După amiază, la Mănăstirea Sf. Ieronim, am privit sarcofagul cunoscutului explorator portughez Vasco da Gama (1460-1524), apoi am purces într-o sală de conferințe, pentru deschiderea lucrărilor Întâlnirii CCEE, și, apoi, din nou în biserică, am celebrat Vecernia bizantină.
După rugăciune am plecat spre Fatima, unde, seara, ne-am rugat o parte din Sfântul Rozariu la Capela aparițiilor din Fatima. Sfântă Maria, roagă-te pentru noi și pentru cei care ni s-au încredințat în rugăciune”.
Fatima este un sanctuar dedicat Preasfintei Fecioare Maria, unde, în anul 2017 se va celebra centenarul aparițiilor Preacuratei în fața celor trei păstorași, pe câmpia ‘Cova da Iria’ — prima apariție fiind în 13 mai 1917, și, apoi, în data de 13 a fiecărei luni, până în 13 octombrie 1917, când, așa cum vestiseră cei trei copii vizionari, s-a produs ‘miracolul soarelui’ în fața a peste 70.000 de oameni. Pe acel loc s-a construit ulterior o biserică pentru pelerinaj.
Reuniunea se va încheia duminică, 23 octombrie, prin celebrarea Sfintei Liturghii prezidată de Preafericitul Părinte Sviatoslav Shevchuk, Arhiepiscop Major de Kiev-Halyč, în Biserica Sfintei Treimi ?i cu trecerea prin Poarta Sfântă a Milostivirii, cu ocazia Anului Milostivirii în Biserica Catolică.