Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Raed Arafat: ISU Cluj ar putea intra în posesia unor motociclete de intervenție urbană

Publicat acum

pe

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, a participat duminică, 29 ianuarie 2017, la o ședință de analiză a structurilor implicate în gestionarea sistemului de urgență din județul Cluj, care a avut loc la sediul Palatului Administrativ Cluj.

La întâlnire, desfășurată în prezența prefectului Gheorghe Ioan Vușcan, au fost prezenți directori și directori adjuncți ai unităților spitalicești, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Avram Iancu’ al județului Cluj, ai Serviciului Județean de Ambulanță Cluj, precum și ai Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.

În cadrul discuțiilor au fost abordate următoarele subiecte:

  • gradul de implementare a sistemului unic digital de fișe ale pacienților și de raportare la nivelul serviciilor medicale de urgență;
  • aspecte legate de starea parcurilor auto ale SAJ Cluj, ISU Cluj și UPU Cluj, precum și posibilitatea dotării acestora cu ambulanțe și autospeciale de ultimă generație;
  • dotarea ISU Cluj cu motociclete de intervenție urbană SMURD, necesare acordării primului ajutor în cazul accidentelor produse în zone aglomerate;
  • situația încadrării cu personal a unităților spitalicești de urgență în condițiile în care reprezentanții sectorului de urgență reclamă existența unui deficit.

Sistemul digital de raportare este deja utilizat, rata de raportare la SMURD depăşind 90%, la ambulanţă mai avem zone în care nu se raportează complet, doar parţial, iar la unităţi de primiri urgenţe iarăşi parţial. Suntem încă în faza de testare şi încercăm ca, până la sfârşitul lunii februarie, să îl folosim ca sistem principal de raportare. Încercăm ca, de la 1 martie, să ajungem către oprirea utilizării hârtiei în sistem, vom scoate treptat hârtia, şi vom folosi doar sistemul digital de raportare. Fişele pacienţilor nu vor mai fi completate pe hârtie. Nu suntem primii care facem acest lucru, sunt foarte multe ţări în care nu se mai foloseşte hârtia nici pe ambulanţe, nici în UPU-uri, ci se folosesc doar raportări digitale. Sper ca acest sistem să intre în utilizare maximă din martie, sper să putem reuşi cel puţin pe o parte, dacă nu total să intrăm 100% pe sistemul digital”, a spus Arafat.

Potrivit acestuia, datele obţinute vor permite managerierea sistemului conform unor informaţii concrete, ştiinţifice, nu numai după percepţii care nu sunt corecte întotdeauna. „Începem să analizăm medicaţia folosită de pacient, începem să le corelăm cu cazurile, va fi şi problemă de implementare a unui management al calităţii nu numai de statistică ci şi de observare a numărului cazurilor, costurilor”, a mai spus şeful DSU.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER