Naţional
RĂSTURNARE de situaţie: PSD şi UDMR nu s-au mai înţeles. UDMR NU va vota moţiunea de cenzură
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișUnul câte unul, proiectele UDMR pentru care obţinuseră sprijin din partea PSD, printre care şi declararea zilei de 15 martie ca zi a comunităţii maghiare din România, au fost blocate astăzi în Parlament, conform Mediafax.
UDMR a reacţionat imediat şi a anunţat că nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, decizie conturată ieri după voturile PSD în comisii şi scop pe care îl urmărea conducerea social-democraţilor pentru schimbarea premierului. Surse politice au declarat că factorul declanşator al răsturnării situaţiei a fost faptul că PSD şi UDMR nu au căzut la un acord cu privire la proiectul privind scăderea pragului de reprezentare a minorităţilor pentru folosirea limbii materne în administraţie, iar comisiile au fost anulate.
UPDATE 12.30 O altă lege a UDMR, privind finanţarea învăţământului confesional particular, retrasă de la Senat
Un alt proiect de lege aparţinând UDMR a fost retras marţi de pe ordinea de zi a plenului Senatului, actul normativ urmând să reglementeze finanţarea din fonduri publice a învăţământului superior confesional particular.
Proiectul de lege prevedea ca „statul să ofere sprijin învăţământului teologic pastoral acreditat în instituţiile de învăţământ superior confesional particular”, din fonduri publice, în cazul care în cadrul învăţământului superior de stat nu există învăţământ teologic pastoral specific cultului respectiv.
UPDATE 11. 40: UDMR nu va vota moţiune de cezură împotriva Guvenului
UDMR nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, a anunţat marţi senatorul Tanczos Barna, care a precizat că atâta timp cât toate negocierile au picat cu PSD, UDMR nu are de ce să intre în ”cearta internă” a social democraţilor.
”Din moment ce înţelegerea de ieri nu mai este în picioare, din moment ce PSD a propus retragerea de pe ordinea de zi proiectele de legi pe care le-am stabilit ieri la discuţiile de dimineaţă , nu avem să avem absolut niciun motiv să ne implicăm în această ceartă internă a PSD”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Tanczos Barna.
Barna a mai afirmat că nu crede că vor mai avea loc negocieri între UDMR şi coaliţia PSD-ALDE.
UDMR nu a decis încă dacă parlamentarii formaţiunii vor fi prezenţi în sală la votul pentru moţiunea de cenzură şi se vor abţine de la vot sau dacă nu vor participa la şedinţă.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Scăderea pragului de reprezentare a minorităţilor, blocată în comisie, după ce şedinţa a fost anulată
”Şedinţa celor trei comisii programată pentru astăzi nu va mai avea loc. Preşedintele Comisiei Juridice, Eugen Nicolicea”, a fost mesajul transmis marţi dimineaţa.
Este vorba despre şedinteţele Comisiilor Juridică, al Drepturilor Omului şi de Administraţie.
Potrivit unor surse politice. UDMR şi PSD nu au căzut la un acord cu privire la proiectul privind scăderea pragului de reprezentare a minorităţilor pentru folosirea limbii materne în administraţie.
Legea privind ziua de 15 martie , „Ziua comunităţii maghiare” a fost retrasă de pe ordinea de zi
Proiectul de lege privind declararea zilei de 15 martie ca „Zi a comunităţii maghiare” a fost retras marţi de pe ordinea de zi a plenului Senatului, în urma deciziei Biroului Permanent a Camerei superioare.
Comisia de administraţie a Senatului a adoptat, luni, un proiect de lege privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România, angajatorii putând acorda la cerere zi liberă pentru persoanele care aparţin comunităţii maghiare.
Senatorii au adoptat un raport favorabil, aducând proiectului iniţial un amendament potrivit căruia angajatorii pot acorda zi liberă la cerere pentru persoanele care aparţin comunităţii maghiare.
Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.
Sursa – Mediafax.ro