Ştiri din zonă
Rata de promovare a bacalaureatului, mai mare în județul Cluj după contestații
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișRata de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut, în Cluj, după contestații, cu aproape un procent, iar numărul mediilor de 10 cu încă două.
Potrivit reprezentanților IȘJ Cluj, după contestații, procentul de promovare a crescut la 83,65%, înainte de contestații acesta fiind de 82,75%, ceea ce rezervase județului locul patru în topul rezultatelor la Bacalaureat.
De asemenea, celor 9 candidați cu media generală 10 li s-au mai adăugat doi elevi — un elev de la Colegiul Național Emil Racoviță Cluj-Napoca, iar celălalt de la Liceul Teoretic Avram Iancu Cluj-Napoca.
”În total, așadar, județul Cluj se mândrește cu 11 candidați care au reușit să obțină media generală 10 la Bacalaureat 2017”, se arată într-un comunicat.
Cu cele nouă medii de 10 Clujul se situa, înainte de contestații, pe locul întâi la nivel național, alături de București, la numărul de medii maxime obținute de elevi la Bacalaureat 2017.
Practic, în urma contestațiilor, un număr de 37 de candidați inițial respinși au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat. Astfel, din totalul de 4.116 prezenți la examen, 662 de candidați sunt declarați în continuare respinși, înainte de contestații fiind 699 de candidați respinși.
Pe tranșe de medii, înainte de contestații erau 205 candidați respinși cu medii între 5 și 5,99, iar situația după contestații arată că acum sunt 175 de candidați cu media între 5 și 5,99.
”La nivelul tranșelor de medii, se constată o creștere în fiecare categorie. Cea mai mare creștere a numărului de medii s-a înregistrat în intervalul 6-6,99 — numărul acestora a crescut cu 33—, respectiv între 9-9,99, numărul acestora din urmă crescând cu 21”, se arată în comunicat.
Înainte de contestații numărul mediilor cuprinse între 9 și 9,99 era de 902. De asemenea, și numărul unităților școlare cu promovare de 100% a crescut de la 11 la 12 în urma soluționării contestațiilor.
Niciun liceu din Cluj nu a avut grad de promovare zero, cea mai scăzută fiind înregistrată la Liceul Someș Dej, care a obținut un procent de 7,14%.
În total, în Cluj s-a organizat examen de Bacalaureat în 66 de licee.
FOTO – Arhivă