Conectează-te cu noi

Eveniment

Razie de amploare, azi-dimineață, în Gherla – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Azi-dimineață, peste 40 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au acționat în cadrul unei razii de amploare în municipiul Gherla și comunele arondate.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, criminalitate organizată, transporturi feroviare, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Scopul principal al acestei acțiuni a fost prevenirea și combaterea faptelor violente, cu un accent deosebit pe siguranța în segmentul stradal.

Au fost verificate persoanele cu măsuri judiciare impuse, cele care se sustrag urmăririi penale, precum și deținătorii de arme, pentru a se asigura că acestea sunt păstrate conform legislației în vigoare.

De asemenea, polițiștii au desfășurat controale în trafic, având ca obiectiv depistarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, precum și identificarea celor care dețin obiecte interzise în autovehicule.

Acțiunea de astăzi face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER