Naţional
„REDUCEREA NUMĂRULUI DE PERSOANE AFLATE ÎN RISC DE SĂRĂCIE SAU EXCLUZIUNE SOCIALĂ PRIN ÎMBUNĂTĂȚIREA INFRASTRUCTURII PUBLICE ÎN ZONA URBANĂ MARGINALIZATĂ DIN MUNICIPIUL DEJ” SMIS 155498
Publicat acum
2 anipe
Proiectul „REDUCEREA NUMĂRULUI DE PERSOANE AFLATE ÎN RISC DE SĂRĂCIE SAU EXCLUZIUNE SOCIALĂ PRIN ÎMBUNĂTĂȚIREA INFRASTRUCTURII PUBLICE ÎN ZONA URBANĂ MARGINALIZATĂ DIN MUNICIPIUL DEJ” SMIS 155498, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, este implementat de către MUNICIPIUL DEJ, pe o perioada de 36 luni, respectiv între data 01.01.2021 și data 31.12.2023.
Proiectul are o valoare totală de 4.751.489,40 lei din care contribuția FEDR 4.372.067,28 lei, 4.510.132,57 lei reprezentând finanțare nerambursabilă.
Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Nord -Vest, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
Obiectivul general al proiectului
Obiectivul general al proiectului este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială prin îmbunătăţirea infrastructurii publice în Zona Urbană Marginalizată din Municipiul Dej, judeţul Cluj, zona Sărata, zona Triaj şi zona Dealul Florilor.
Obiectivele specifice ale proiectului
- Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin dotarea cu echipamente corespunzătoare a Grădiniţei cu program prelungit ”Paradisul Piticilor”, până la data de 31 decembrie 2023.
- Construirea unui centru comunitar integrat de servicii sociale, socio-medicale şi medicale până la data de 31 decembrie 2023.
- Construirea unui complex de 30 de locuinţe sociale, în vederea îmbunătăţirii infrastructurii de locuire până la data de 31 decembrie 2023.
- Îmbunătăţirea mobilităţii urbane prin realizarea unor alei pietonale/carosabile şi amenajarea unor spaţii verzi, asigurându-se o creştere a calităţii, atractivităţii şi accesibilităţii mediului urban până la data de 31 decembrie 2023.
- Realizarea unor investiţii în infrastructură pentru utilităţile de bază la scară mică prin asigurarea branşamentelor până la data de 31 decembrie 2023.
- Reabilitarea/modernizarea spaţiilor publice urbane prin amenajarea unui parc echipat cu dotări specifice pentru încurajarea practicării unui stil de viaţă sănătos până la data de 31 decembrie 2023.