Conectează-te cu noi

Naţional

Rezultatele finale ale examenului de definitivat, AFIŞATE. Notele profesorilor după contestaţii

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Rezultatele finale ale examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar vor fi afişate luni, în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale.

Proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2019, a avut loc pe 24 iulie, în 42 centre de examen, respectiv câte unul în fiecare judeţ şi în Bucureşti.

În acest an, proba a fost susţinută la 96 de discipline de examen, conform Ministerului Educaţiei.

Dintre cei 8.064 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă de pe 24 iulie 7.482 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin 1 an;
  • calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
  • media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la probele menţionate anterior.

A fost înregistrat un număr mare de candidaţi înscrişi pentru următoarele discipline/specializări:

  • limba română şi literatură pentru copii/metodica activităţii instructiv-educative din învăţământul preşcolar – învăţământ preşcolar în limba română (2.079);
  • limba şi literatura română şi matematică/metodica predării acestora – învăţământ primar în limba română (1.367);
  • educaţie fizică şi sport/specialitate şi metodica predării acesteia (856);
  • limba şi literatura engleză/specialitate şi metodica predării acesteia (464);
  • limba şi literatura română/specialitate şi metodica predării acesteia (401).

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puţin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate au fost afişate în data de 31 iulie în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice”, explică Ministerul Educaţiei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER