Ştiri din zonă
Rupt de beat, la volan, pe un drum din Cluj. În plus, avea dreptul de a conduce anulat
Publicat acum
4 anipe
Sâmbătă, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 39 de ani, din comuna Popești, județul Iași, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul având permisul de conducere anulat.
În fapt, în jurul orei 21.30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe DN1-E60, pe raza localității Florești, un autoturism se deplasează sinuos.
Polițiștii au identificat autoturismul în cauză, fiind interceptat în trafic.
“Testarea cu aparatul etilotest a bărbatului a indicat o concentrație de 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule anulat.
Sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiuni de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, dat fiind că autoturismul în cauză i-ar fi fost încredințat de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Cluj-Napoca”, a transmis IPJ Cluj.