Ştiri din zonă
S-a cinstit prea mult de Paște și a urcat la volan. Oamenii legii l-au prins în flagrant, după miezul nopții
Publicat acum
3 anipe

Azi-noapte, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au depistat în flagrant delict un șofer care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În jurul orelor 01:00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control pe Drumul Național 17, în Uriu, un autoturism. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 42 de ani, din Cenad, județul Timiș.
Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu rpivire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citește și:

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților

Cu sau fără jocuri de noroc în Dej? Primăria lansează consultare publică. Unde VOTEZI













