Social-Cultură
S-a inaugurat secția de ţesut-cusut tradiţional în comuna Căşeiu – FOTO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișIeri, 12 octombrie, la Centrul Turistic Cășeiu, din satul Rugășești, a avut loc inaugurarea secției cusut-țesut Cășeiu.
Evenimentul, organizat de Școala Populară de Arte ”Tudor Jarda” Cluj, Consiliul Județean Cluj și Centrul Turistic Cășeiu, a debutat la ora 18, iar cei care au răspuns „prezent” invitației organizatorilor au putut admira expoziția de pictură ”Iubesc Clujul!”. În încheiere au fost pregătite mai multe momente folclorice susținute de către cursanții secției de muzică populară Dej.
„Aseară am împărtăşit momente emoţionante împreună cu oameni frumosi. Au fost prezenți la deschiderea acestui curs cu durata de 2 ani, harnicele noastre cursante, dna mesteşugară, managerul Şcolii Populare de Arte-Cluj Napoca, Felix Gălan cu o parte din copiii sectiei de muzică din Dej, dna prezentatoare Mariana Reman, ceteraşii de la Gherla, dl. viceprimar al comunei Căşeiu si alte persoane care au dorit să ne fie alături.
Începe munca de săptămana aceasta cu promisiunea că vom împodobi cât de curând comuna Cășeiu şi împrejurimile cu pânze şi ţesături care vor păstra izul tradiţional. Mulţumim tuturor pentru prezenţă şi incredere! Cei care doresc să se înscrie la curs, o mai pot face încă 2 zile la numărul de telefon 0786 185 598 – Centrul Turistic Cășeiu”, se arată pe pagina de facebook a Centrului Turistic Cășeiu.