Ştiri din zonă
S-au ales cu dosar penal. Conducea mașina unui prieten prin Panticeu, fără permis de conducere
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișMarți, 11 august, în jurul orei 11:00 poliţişti rutieri din cadrul Secţei 5 Poliţie Rurală Dej au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Panticeu, judeţul Cluj, în timp ce conducea autovehiculul pe DJ161, prin com. Panticeu, fără a poseda permis de conducere.
Conducătorul auto era însoţit de proprietarul autovehiculului, un bărbat de 45 ani din comuna Panticeu, judeţul Cluj, care este bănuit că i-ar fi încredinţat autoturismul cu ştiinţă pentru a fi condus pe drumurile publice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, respectiv „încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere” fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.
FOTO – Arhivă