Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

S-au deschis porțile închisorilor și sute de deținuți au fost eliberați! La Gherla, aseară, 8 au părăsit instituția

Publicat acum

pe

Opt deţinuţi au fost eliberaţi, joi seară, de la Penitenciarul Gherla, judeţul Cluj, beneficiari ai Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, dintre care şase bărbaţi şi două femei.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarul Gherla, Dan Donciu, a declarat, vineri, că cei opt deţinuţi eliberaţi au beneficiat de şase zile considerate executate la fiecare 30 de zile executate în penitenciar în condiţii improprii.

Au fost eliberaţi, în total, opt deţinuţi – şase bărbaţi de la Penitenciarul Gherla şi două femei de la Secţia Exterioară din Cluj-Napoca. Toţi sunt beneficiarii Legii nr. 169/ 2017 privind recursul compesatoriu şi au beneficiat de şase zile considerate executate la fiecare 30 de zile executate în penitenciar în condiţii improprii”, a spus Donciu.

Acesta nu a ştiut să spună dacă în cursul zilei de vineri urmează să fie eliberate alte persoane din penitenciar.

De asemenea, un număr de 25 de deţinuţi ai Penitenciarului cu regim de maximă siguranţă Aiud au fost puşi, joi, în libertate, la ora 20, beneficiind de Legea recursului compensatoriu, iar situaţia altora va fi discutată săptămânile viitoare în comisia de liberare condiţionată a închisorii.

În închisoarea de la Aiud joi erau 717 de deţinuţi, iar vineri mai sunt 692. Situaţia altor deţinuţi va fi discutată săptămâna viitoare, dar şi săptămânile viitoare, în comisia de liberare condiţionată”, au spus surse din cadrul penitenciarului.

Penitenciarul Aiud, care are o capacitate de 759 de locuri, este unul de maximă siguranţă, iar deţinuţii cu regimuri mai uşoare sunt transferaţi.

Un număr de 37 de deţinuţi au ieşit, joi seara, şi de pe porţile Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, beneficiind de legea recursului compensatoriu. La plecare, oamenii au vorbit despre condiţiile inumane din închisorile din România.

Federaţia Sindicatelor din ANP susţine că joi au fost puşi în libertate sute de deţinuţi, iar în perioada următoare vor fi eliberaţi alţi peste o mie, având în vedere intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER