Conectează-te cu noi

Eveniment

Sală de jocuri din Dej, prădată de un bărbat. A sustras aproape 30000 lei. Unde a fost prins

Publicat acum

pe

La data de 31 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 36 de ani, din județul Hunedoara, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt.

În fapt, polițiștii au stabilit faptul că, la acceași dată, în jurul orei 13.30, bărbatul s-ar fi deplasat la o sală de jocuri din municipiul Dej, unde, profitând de neatenția personalului, ar fi sustras suma de 29.600 de lei, după care a părăsit imediat incinta sălii, fără a fi observat.

Astfel, în cadrul activităților investigativ-operative derulate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Dej, cu sprijinul efectivelor din cadrul Biroului de Poliție Autostrăzi A10 Turda-Sebeș, acesta a fost depistat în trafic în timp ce se afla în calitate de pasager într-un autovehicul de taxi.

Totodată, din probatoriul administrat de polițiști a rezultat că acesta este persoana bănuită de furtul sumei de 12.000 de lei dintr-o societate comercială situată în cartierul Mărăști din Cluj-Napoca, faptă comisă în data de 27 mai a.c., în jurul orei 16.30, prin folosirea aceluiași mod de operare.

În baza mandatului de aducere emis pe numele său, acesta a fost condus la secția de poliție pentru continuarea cercetărilor, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore.

Prejudiciul cauzat societății comerciale din municipiul Dej a fost recuperat în totalitate, iar cercetările continuă sub aspectul infracțiunii de furt.

foto: imagine reprezentativă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER