Sport
Șapte TRANSFERURI pentru Unirea Dej. Cine a venit și cine a părăsit clubul de volei
Publicat acum
6 anipe
Lotul echipei de volei Unirea Dej s-a reunit în urmă cu câteva zile, existând noutăți atât la capitolul ”sosiri”, cât și la ”plecări”.
La întrunirea lotului au răspuns ”prezent” 11 jucători, doi fiind invoiți (Vlad Kantor – aflat în pregătire cu lotul național și Dan Florea – care se va alătura lotului la sfârșitul săptămânii). Echipa urmează să susțină mai multe meciuri amicale în vederea pregătirii noului sezon competițional.
Lotul echipei Unirea Dej a suferit modificări, după cum urmează:
SOSIRI:
1. Ocunschi Eduard – centru, 204 cm, 23 de ani, originar din Tulcea. A mai evoluat pentru Tomis Constanța, Tricolorul Ploiești și Steaua Bucuresti.
2. Mihai Tarța – universal, 204 cm, 23 de ani, originar din Baia Mare. A evoluat în ultimii ani pentru multipla campioană națională VCM Zalău.
3. Sorin-Andrei Dragomir – extremă, 195 cm, 25 de ani, originar din Ploiești. A mai evoluat pentru Arcada Galați, Piatra-Neamț și CSU Timișoara.
4. Curuia-Pop Vlad-Cristian – extremă, 188 cm, 19 ani, ”produs” al LAPI Dej (a terminat junioratul, fiind unul dintre cei mai buni sportivi ai generației sale).
5. Florea Dan-Ștefan – coordonator, 186 cm, 25 de ani, originar din Dej. A mai evoluat pentru Unirea Dej, Phoenix Șimleu, VCM Piatra Neamț sau Explorări Baia Mare.
6. Vidovic Nemanja – coordonator, 193 cm, 27 de ani, Bosnia. A evoluat pentru diferite echipe din Franța.
7. Tudor Paul Magdaș – centru, 202 cm, 20 de ani, originar din Zalău. A mai evoluat pentru CNE Baia Mare și Tricolorul Ploiești.
PLECĂRI:
Igor Didorciuc, Vasile Talpă, Timofei Chisleacov și Dragoș Răileanu s-au despărțit de Unirea Dej. De asemenea, Eduard Catrina a fost împrumutat pentru un sezon la Universitatea Cluj.
Clubul anunță că începând cu data de 1 septembrie se vor scoate la vânzare abonamentele pentru noul sezon competițional. Prețul unui abonament va costa 100 RON și reprezintă practic rezervarea unui loc, la alegere, în Sala Sporturilor la competițiile organizate de club. Totodată, începând cu sezonul 2018-2019, Unirea va introduce bilete de intrare la meciurile de pe teren propriu, intrarea generală fiind 10 RON, respectiv 5 RON pentru elevi și pensionari.