Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Sărbătoarea icoanei Maicii Domnului „Prodromița” și a Sfântului Paisie Aghioritul marcată la Dej – FOTO

Publicat acum

pe

sfintire biserica spital

Ieri, Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie la biserica de la Spitalul municipal din Dej.

Biserica de lemn ocrotită de Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian este, de ieri, gazdă a unei copii a icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, icoană care a fost sfințită de Mitropolitul Clujului.

Înaltpreasfinția Sa a fost primit la ora 9:30 de un impresionant sobor de preoți, alături de credincioși, de personalul spitalului și de autoritățile locale din acest municipiu.

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe altarul de vară aflat în proximitatea bisericii de lemn, începînd cu ora 10:00.

În cuvântul de învățătură, părintele Mitropolit a oferit câteva informații despre icoana „Prodromița” a Maicii Domnului din Sfântul Munte Athos și câteva date biografice cu privire la Sfântul Paisie Aghioritul. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „A Capella” de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul duhovnic al spitalului, părintele Pavel Pop, a primit din partea Înaltpreasfințitului Andrei cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, „Crucea Arhiepiscopală”.

De asemenea, protopopul Dejului, părintele Ioan Buftea a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei sărbători.

Sursă: radio renașterea

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER