Naţional
Scandal la vârf în Canada pe tema vizelor pentru români! Premierul canadian, chemat să dea explicații
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPremierul canadian Justin Trudeau a declarat, după ce a fost întrebat de un parlamentar conservator dacă ia în considerare reintroducerea vizelor pentru români, având în vedere activitatea criminală a unor grupuri, că se va asigura că nimeni nu va abuza de politica abordată de Canada privind imigraţia, scrie Mediafax.
Un raport al serviciilor canadiene de informaţii, publicat miercuri de agenţia Global News, sugerează o creştere a activităţii grupurilor de crimă organizată, formate din români, care vizează Canada.
„Va reintroduce Guvernul canadian vizele pentru români şi va ţine Canada în siguranţă?”, a întrebat parlamentarul conservator Michele Rempel.
„Continuăm să discutăm cu Guvernul român pentru a ne asigura că sistemul nostru funcţionează. Lucrăm cu ei chiar acum pentru a găsi modalităţi de a ne asigura că grupurile de crimp organizată şi altii nu abuzează sistemul Canadei. Este un lucru pe care îl luăm în serios”, a declarat Trudeau.
Mai multe publicaţii canadiene au relatat anul acesta că a crescut numărul femeilor, majoritatea de etnie romă şi provenite din România, care cerşesc pe străzile din Toronto şi care caută azil în Canada din cauza discriminării şi abuzurilor suferite în ţara de origine, informează site-ul publicaţiei Balkan Insight.
Până în luna mai 2018, numărul de imigranţi români care căutau azil în Canada a crescut la 1.022.
Din cauza creşterii rapide a numărului imigranţilor români, oficialii canadieni au discutat cu ambasadorul român. Astfel, Bucureştiul şi Ottawa au convenit la o limită privind numărul cererilor de azil pe care Canada îl va aproba. Guvernul canadian nu a făcut public numărul „din respect pentru România”.
La sfârşitul lunii martie, ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat că Bucureştiul şi Ottawa lucrează împreună pentru a reduce numărul reteţelor care foloseau acordul de ridicare a vizelor pentru a trimite oameni să cerşească în Canada.
Sursa – Mediafax