Naţional
Scăpăm de CODURILE PORTOCALII și GALBENE! Rămânem doar cu o INFORMARE de ninsori, lapoviță și polei
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișAdministraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până duminică dimineaţa.
Cele două avertizări COD GALBEN și COD PORTOCALIU de ger persistent vor fi valabile doar până astăzi, la ora 11:00.
Începând din seara zilei de joi, de la ora 23:00, va fi valabilă la nivel naţional o informare meteo de precipitaţii mixte, polei, ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă şi intensificări ale vântului.
Conform ANM, până duminică la ora 10:00, temporar vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat, precum şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
Ninsorile vor fi moderate cantitativ, îndeosebi în sud-vestul ţării, iar în zona Munţilor Banatului şi în cea de vest a Carpaţilor Meridionali se va depune strat nou de zăpadă mai consistent. Temporar, intensificări ale vântului vor fi în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55 – 60 km/h, precum şi în zona montană înaltă, cu viteze de 70 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului, dar la cote mai reduse, de 40 – 50 km/h, vor fi şi în regiunile extra-carpatice.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările şi informarea emisă joi.
FOTO – Arhivă