Eveniment
Scurgeri de gaze într-un imobil din Dej. Doi adulți și cinci minori s-au autoevacuat în miez de noapte
Publicat acum
9 lunipe

S-a dat alarma, azi-noapte pe strada, Mihai Eminescu din Dej, unde s-au raportat scurgeri de gaz într-un imobil.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială, două echipaje SMURD, două ambulanțe, dar și polițiștii.
Până la sosirea salvatorilor, ”2 adulți și 5 minori s-au autoevacuat. Cu toții au acuzat stări de rău și au fost transportați la spital cu 2 ambulanțe SMURD, respectiv 2 ambulanțe SAJ. În paralel, echipajul de pompieri a asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat ISU Cluj.
Citește și:

Dej | Bărbat arestat pentru încălcarea ordinului de protecție. S-a apropiat, pe stradă, de persoana vătămată

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru a-l avansa pe cel mai vârstnic locuitor din Gherla – GALERIE FOTO

INCENDIU la o casă din Gherla, butelie evacuată de pompierii Detașamentului Dej













