Ştiri din zonă
Se modernizează drumurile în Mica, Mănăstirea, Dâmbu Mare și Sânmărghita! A fost eliberată autorizația de construire – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPrimăria Comunei Mica a reușit să obțină o nouă finanțare de la Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice privind obiectivul „Modernizare drumuri de interes local în Comuna Mica, jud. Cluj”.
Potrivit edilului comunei Mica, Tiberiu Zelencz, este vorba de 7,5 km de străzi din localitățile Sânmărghita, Dâmbu Mare, Mica și Mănăstirea.
După doi ani de la semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, perioadă în care s-a efectuat procedura de licitație privind atribuirea contractului de execuție și proiectare, comuna Mica a depus la Consiliul Județean Cluj toate avizele, acordurile și studiile în vederea obținerii autorizației de construire, iar joi, 22 mai 2019, Consiliul Județean Cluj a eliberat acest document.
„Mă bucur că astăzi am putut da ordinul de începere a lucrărilor și sper ca și constructorul să intervină în cel mai scurt timp pentru modernizarea acestor străzi din comuna noastră, care, până în momentul de față, sunt singurele neasfaltate. Acest proiect este unul dintre cele mai mari de la nivelul comunei Mica și vreau să vă transmit că în perioada următoare urmează să fie eliberate și alte autorizații privind noi lucrări care se vor derula la nivelul comunei noastre. Sunt bani primiți de la Ministerul Dezvoltării, care ne ajută foarte mult în dezvoltarea comunei Mica și mulțumesc acestui guvern pentru sprijinul acordat pe tot parcursul acestor ani de când dețin funcția de primar. Am pus și voi pune mereu suflet în tot ceea ce înseamna dezvoltarea Comunei Mica și voi face tot ce-mi stă în putere pentru a realiza cât mai multe lucruri bune pentru cetățenii acestei comune”, a declarat primarul Tiberiu Zelencz.