Naţional
Se răcește vremea! Prognoza meteo pentru luni și marți
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișValorile termice diurne vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în est, sud şi centru, în timp ce în restul teritoriului se vor menţine cu mult mai ridicate decât în mod caracteristic acestei perioade, informează ANM.
LUNI
Valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în est, sud şi centru, în timp ce în restul teritoriului se vor menţine cu mult mai ridicate decât în mod caracteristic acestei perioade
MARŢI
Valorile termice vor continua să scadă în toată ţara, însă în vest şi nord-vest vremea va fi în continuare caldă. Cerul va avea înnorări temporare, iar în regiunile extracarpatice va fi mai mult acoperit şi trecător va ploua slab sau va burniţa pe spaţii restrânse în Oltenia şi Muntenia şi izolat în Dobrogea şi Moldova. În Carpaţii Meridionali şi în jumătatea sudică a Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va avea izolat intensificări, iar pe crestele montane, în special ale masivelor sudice şi sud-vestice va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, uşor mai scăzute în nord-est, iar cele minime se vor situa între -6…-5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 5…6 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
FOTO – Arhivă