Administraţie
Ședință a CL Dej în ultima zi din februarie. Chiriile din blocul ANL, pe ordinea de zi

Publicat acum
18 orepe

Consiliul Local Dej are programată o ședință ordinară vineri, 28 februarie, de la ora 15.
Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte de hotărâre:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei solicitanților care au acces la locuințe, listei solicitanților care nu au acces la locuințe și a listei cuprinzând ordinea de prioritate în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii în Municipiul Dej.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării cuantumului chiriilor pentru anul 2025, aferente locuințelor construite de către Agenția Națională pentru Locuințe, în Municipiul Dej.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Comisiei de analiză a cererilor depuse în conformitate cu prevederile Legii Nr. 15/2003 republicată, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea întocmirii Contractului de concesiune pentru terenul situat în Dej, Strada Mircea cel Bătrân, Nr. 5, Bl. N2, parter, pe care este edificată Extindere la parterul blocului (la ap. 11).
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrării imobilului situat în Dej, Județul Cluj, înscris în C.F. Nr. 65059 Dej.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrării imobilului situat în Dej, Județul Cluj, înscris în C.F. Nr. 65137 Dej.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal în vederea construirii de locuințe individuale, în Municipiul Dej, Strada Perilor, Nr. FN.
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism EXTINDERE Plan Urbanistic Zonal aprobat prin H.C.L. Nr. 101 din 13.08.2019 pentru construire locuință parter, împrejmuire și branșamente utilități, în Municipiul Dej, Strada Huhurez, Nr. 42C.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu pentru construire Sediu firmă, hale, împrejmuire, amenajări exterioare și branșamente utilități, în Municipiul Dej, Strada Traian Vuia, Nr. 4.
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu pentru construire Spațiu comercial și birouri, în Municipiul Dej, Strada Bistriței, Nr. 12E.
11. Proiect de hotărâre privind desemnarea consilierilor locali în comisia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale Secretarului general al Municipiului Dej.
12. Proiect de hotărâre privind acordarea mandatului special în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Transurb S.A. Dej, din data de 28.02.2025.
13. Proiect de hotărâre privind introducerea în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Dej însușit prin H.C.L. Nr. 64/2001, atestat prin H.G. Nr. 969/2002, a imobilului ”Clădire cu destinația școală clasele V-VIII”, Strada Mărășești, Nr. 18, și darea în administrare a acestui imobil.
14. Proiect de hotărâre privind stabilirea numărului de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav din Municipiul Dej pentru anul 2025.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, a Caietului de sarcini și a Studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii Serviciului de Iluminat Public prin concesionare, în Municipiul Dej.
Soluționarea unor probleme ale administrației publice locale