Ştiri din zonă
Șeful Poliției Cluj, chestorul Tudor Grindean, iese la pensie. Decretul a fost semnat de Klaus Iohannis
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișConducerea IPJ Cluj a fost „demisă” ieri de președintele României Klaus Iohannis. Măsurile vin în contextul în care duminică din arestul instituției a evadat un bărbat reținut pentru furturi din locuințe.
Vă reamintim, duminică, 14 august, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Covasna, a evadat din centrul de reţinere şi arestare preventivă Cluj. Acesta se afla în stare de arest preventiv pentru furturi din locuinţă. Imediat după nefericitul eveniment, politiștii s-au mobilizat și au acționat, împreună cu polițiștii din celelalte judeţe, pentru depistarea acestuia.
Fugarul a fost depistat după două zile, marți seara, în jurul orei 22:00, în timp ce se deplasa pe strada Cetății, din localitatea Florești, județul Cluj.
Potrivit IPJ Cluj, în cadrul instituției a fost declanșată o anchetă internă, care urmează să stabilească împrejurările care au condus la producerea acestui incident. Totodată, un procuror efectuează activitatea de urmărire penală într-un dosar penal privind polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor la momentul incidentului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, agent principal de poliţie Carmen Livia Jucan, chestorul Tudor Grindean și-a depus cererea de pensionare în urmă cu mai mult timp, decretul semnat de președintele României în cursul zilei de ieri fiind pură coincidență, neavând nicio legătură cu incidentul de duminică.
Chiar și așa, incidentul nu este singular, în ultimii doi ani șase reținuți rușind să se facă nevăzuți din arestul IPJ Cluj.
În cursul zilei de ieri, 17 august, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat un decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de poliție Tudor Grindean cu Ministerul Afacerilor Interne, la data de 31 august 2016.
Potrivit ziuadecj.realitatea.net, Grindean se află la conducerea IPJ Cluj din septembrie 2013, după pensionarea de pe o zi pe alta a fostului şef Ioan Păcurar. Grindean a ocupat funcții de conducere în structura de combatere a crimei organizate (2001 – 2005), a fost șef al IPJ Alba în perioada 2005 – 2011 și, ulterior, a activat în structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, ca director general adjunct.
Asta înseamnă că, începând cu data de 1 septembrie 2016, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj va anunța o nouă conducere.