Conectează-te cu noi

Naţional

Sfântul Gheorghe | Câți români poartă numele sfântului. Tradiții și obiceiuri

Publicat acum

pe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai importanţi sfinţi din Calendarul Creştin Ortodox, este sărbătorit de ortodocși în acest an, marți, pe data de 23 aprilie. Una dintre practicile răspândite în ziua de Sf. Gheorghe este împodobirea casei cu plante, obicei care marchează renaşterea naturii. Peste un milion de români își celebrează onomastica de Sfântul Gheorghe, arată Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. 

Cine a fost Sfântul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.

Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase.  În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

În cele mai multe icoane, Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca un conducător militar ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă. În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

Sfântul Gheorghe 2024 – pentru cine e zi onomastică

Peste un milion de români poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cel mai des întâlnite prenume masculine sunt Gheorghe şi George.

Sunt sărbătoriţi şi cei care poartă prenumele Georgean, Georgel, Georgian, Georgică/Georgica, Gheo, Gheorge, Gheorghiţă/Gheorghita, Ghiorghe, Ghiorghi, Ghiorghiţă/Ghiorghita, Ghiţă/Ghita, Gicuţă/Gicuta, Gică/Gica, Gigel, Gigi, Giorgian şi Giorgică/Giorgica. Dintre femei, cele mai multe poartă numele Georgiana şi Georgeta.

Mai sunt întâlnite următoarele prenume feminine: Georgeana, Georgica, Geta, Getuţa/Getuta, Gheorgeta, Gheorgheta, Gheorghiţa/Gheorghita, Gherghina, Ghiorghina, Ghiorghiţa/Ghiorghita, Ghiţa/Ghita, Gica, Gicuţa/Gicuta, Gigi, Gina, Giorgeta, Giorgiana, Giorgica.

Ce tradiții respectă românii de Sf. Gheorghe

Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante, obicei care marchează renaşterea naturii. Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean.

În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun. În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele, spune analist-etnolog Ania Moldoveanu.

De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor. Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el este cinstit de toată lumea.

Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros. Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.

În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an. Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Pingback: Ziua Forțelor Terestre | Ce manifestări au avut loc în Garnizoana Dej - GALERIE FOTO - Dej24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER