Conectează-te cu noi

Naţional

Simona Halep s-a impus la Roland Garros și a CÂŞTIGAT primul trofeu de Grand Slam!

Publicat acum

pe

Simona Halep a câştigat primul titlu de Grand Slam din carieră, după o finală incredibilă cu Sloane Stephens la Roland Garros.

Liderul WTA, Simona Halep, s-a impus în finala turneului de tenis de la Roland Garros, în faţa americancei Sloane Stephens, după ce a pierdut primul set cu scorul de 3-6. A revenit însă în al doilea set şi s-a impus categoric cu 6-4, iar în al treilea set Sloane Stephens nu a mai avut nicio şansă în faţa româncei, care a închis setul cu 6-1.

Este primul turneu de Mare Şlem pe care Simona Halep îl adjudecă în carieră, chiar la Paris, ”locul ei preferat”, după cum a mărturisit chiar sportiva. România a câştigat din nou Roland Garros-ul după 40 de ani de la succesul Virginiei Ruzici.

”A fost greu să vorbesc după ce am pierdut finala anul trecut, dar acum e un moment bun să țin acest discurs. Visam să câștig acest titlu de la 14 ani. A fost o atmosferă senzațională, mi-am dorit enorm ca acest titlu să vină aici, în Franța. Vrea s-o felicit pe Sloane. Te-ai descurcat minunat după accidentare, îți doresc mult succes și sunt sigură că vei mai juca multe finale de acum încolo. Mulțumesc lui Darren, mulțumesc familiei. Mulțumesc românilor, dar și francezilor. Am simțit sprijinul vostru pe parcursul acestor două săptămâni. E foarte frumos că am câștigat aici la 40 de ani după ce Virginia Ruzici reușea acest lucru. Terenul acesta este preferatul meu, mă simt minunat aici, ne vedem la anul”, a spus Simona Halep, la festivitatea de la finalul meciului.

”În primul rând vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, au fost minunați. În ultimul game am simțit că nu mai pot respira. Am încercat să nu mai repet greșelile din urmă cu un an. Am visat la acest moment de când m-am apucat de tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e un oraș special, a mai declarat ”Zeița de la Paris”.

The New York Times notează ”Simona Halep reuşeşte, o învinge pe Sloane Stephens la French Open”. ”Parisul, în sfârşit pentru Halep. Primul Slam pentru numărul 1” au scris jurnaliştii italieni de la Gazzetta dello Sport, în timp ce Corriere dello Sport titrează: ”Halep, regina Parisului”.

Marca notează că ”Halep rupe blestemul şi câştigă titlul la Roland Garros”, spaniolii menţionând faptul că Halep intră în galeria restrânsă a jucătoarelor care au câştigat French Open la junioare şi la senioare. În Madrid, cei de la AS scriu: ”Simona Halep se încoronează, în sfârşit, cu un titlu de Grand Slam”.

L’Equipe tratează subiectul în prim plan, jurnaliştii francezi vorbind despre ”Consacrare”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER