Conectează-te cu noi

Politic

Social-democraţii cer ca stadionul Cluj Arena să redobândească denumirea de Ion Moina, după numele marelui atlet

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Social-democraţii clujeni cer ca numele stadionului Cluj Arena să revină la cel pe care l-a purtat ani de zile, al atletului Ion Moina.

Potrivit unui comunicat de presă, PSD Cluj aminteşte că numele lui Ion Moina, atlet, profesor, multiplu campion naţional şi balcanic la 100 m, reprezintă un simbol pentru Cluj.

Social-democraţii clujeni consideră că, prin hotărârea luată în 2011, Alin Tişe şi majoritatea consilierilor judeţeni au abandonat tradiţia în favoarea banilor. Conform comunicatului, stadionul a rămas şi cu identitatea pierdută şi ‘fără bani în traistă’.

Un vechi proverb românesc ne învaţă că ‘nu în mult stă bunul, ci în bun stă multul’, prin urmare, având în vedere tradiţia şi onorabilitatea numele Ion Moina, dar şi utilitatea pistelor de atletism pe care pot fi organizate competiţii olimpice, le solicit consilierilor judeţeni, cât şi preşedintelui Alin Tişe să susţină redobândirea identităţii pierdute a stadionului clujenilor. Nicio sumă de bani nu poate înlocui tradiţia şi mândria numelui marelui nostru campion, Ion Moina”, a declarat, conform comunicatului, deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Solicitarea vine şi în contextul în care în acest an clubul clujenilor, „Universitatea Cluj”, un club la al cărui patrimoniu istoric este asociat şi Ion Moina, îşi sărbătoreşte centenarul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER