Ştiri din zonă
Șofer de autocamion din Jucu, prins beat la volan de polițiștii clujeni, prin Bonțida
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene cercetează un bărbat din comuna Jucu, judeţul Cluj, după ce l-au depistat conducând un autocamion, prin Bonțida, sub influenţa băuturilor alcoolice.
Miercuri, 18 iulie, în jurul orei 10.20, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au depistat pe DJ 161, în comuna Bonţida, judeţul Cluj, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Jucu, care conducea un autovehicul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul avea peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza celor constatate, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
FOTO – Arhivă