Ştiri din zonă
Șofer de microbuz, prins de polițiști, în Gherla, rupt de beat la volan
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișÎn perioada 10-12 februarie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au desfăşurat acţiuni pe linia respectării legislaţiei rutiere pe principalele sectoare de drum naţional din judeţul Cluj.
Poliţiştii au testat 644 de conducători auto cu aparatul etilotest, în urma acestora fiind întocmite patru dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Celor în cauză le-au fost reţinute permisele de conducere pe durata cercetărilor.
De exemplu, poliţiştii au depistat, pe raza municipiului Gherla, un şofer de microbuz care transporta persoane, având o alcoolemie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, au mai fost reţinute 3 permise de conducere pentru 90 de zile, fiind identificaţi în trafic şoferi care aveau o alcoolemie sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat – faptă care constituie contravenţie.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au sancţionat 131 de pietoni care au fost depistaţi traversând neregulamentar, cauză principală în producerea accidentelor de circulaţie.
Totodată, 31 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru neacordare de prioritate pietonilor, fiindu-le reţinut permisul de conducere.
Acţiunile poliţiştilor continuă pe raza județului Cluj.
FOTO – Arhivă