Eveniment
Șoferi băuți la volan – unul la Vad, altul în Coplean. Al doilea avea și viteză în localitate
Publicat acum
51 de minutepe

Ieri, 10 martie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat, în comuna Vad, un bărbat aflat la volanul unui autoturism staționat pe drumul județean DJ 109E. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dej au depistat, pe DN1C – E576, în localitatea Coplean, comuna Cășeiu, un conducător auto care circula cu 82 km/h pe un sector de drum unde limita legală era de 50 km/h.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, fiind dispusă și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.













