Naţional
Șoferii care suferă de aceste boli ar putea rămâne fără permis. Ce prevede noua lege
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișO lege aprobată de Camera Deputaţilor ameninţă să lase fără permis mii de şoferi. Potrivit noilor reglementări, doctorii sunt obligaţi să îi trimită la un control de specialitate pe toţi cei care au afecţiuni incompatibile cu şofatul, relatează știrilePROTV.
Cine nu se supune, ajunge pieton. Intră în această categorie şi cei care iau medicamente puternice.
Potrivit legii, orice medic este obligat să îi trimită la consultaţii de specialitate pe şoferii cu afecţiuni cardiovasculare, neurologice, renale au diabet ori iau sedative.
″În primul rând sunt bolile care nu permit să aibă o bună vedere, să distingă culorile şi să aprecieze distanţa. În al doilea rând sunt bolile care merg cu coordonare dificilă a mişcărilor, de la accidentele vasculare cerebrale, neuroinfecțiile, formele de epilepsie necompensate. Mai sunt şi tratamente medicamentoase care scad atenţia”, explică Adela Golea, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Cluj.
“Trebuie luate mai în serios aceste boli şi probleme de sănătate, pentru că examenul medical care se face pentru permis este o glumă. Ar trebui mai mult implementat acest sistem medical de verificare pentru a nu mai fi probleme în trafic”, este de părere un șofer.
Odată ce au primit biletul de trimitere, pacienţii au la dispoziţie 3 zile să meargă la specialist.
La rândul lor, potrivit legii, specialiştii au la dispoziţie o zi să anunţe la poliţie rezultatul examinării, adică dacă şoferul este sau nu apt să mai conducă.
În cazul în care a trecut o lună şi pacientul nu a fost la specialist, este raportat automat de către primul medic şi rămâne fără permis.
″În baza biletului de trimitere, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, persoana care posedă permis de conducere este obligată să se prezinte la unitatea de asistenţă medicală autorizată pentru a efectua examinarea medicală de specialitate”, spune noua lege.
“Pacienţii, atunci când solicită, de exemplu, pentru reînnoirea permisului de conducere adeverinţă de la noi, de obicei ne cer, în mod vehement, să nu trecem afecţiunile de care ei suferă. Tocmai din acest motiv de a nu li se suspenda posibilitatea de a conduce. Noi nu putem face acest lucru”, explică Delia Ciucă, medic de familie.
Medicii care nu îi raportează pe şoferii inapţi medical să conducă vor fi amendaţi.
Sursa – stirileprotv