Eveniment
Șoferiță din Dej, implicată într-un accident în Nima – FOTO
Publicat acum
6 anipe
Un accident de circulație a avut loc ieri după-amiază, în jurul orei 15:40, pe DN1C, în localitatea Nima.
Din primele informații, o femeie în vârstă de 28 de ani din Dej, în timp ce conducea un autovehicul dinspre Dej înspre Gherla, ar fi efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani din Bistrița, care circula pe aceeași direcție de mers și efectua o manevră regulamentară de depășire.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.
În urma impactului, una dintre mașini a ajuns în șanțul de pe marginea drumului. Conform Gherlainfo.ro, a fost rănită ușor șoferița din Dej și două pasagere din mașina condusă de bărbatul din Bistrița, una de 68 și cealaltă de 47 de ani, ambele din comuna Feldru, județul Bistrița-Năsăud.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.