Conectează-te cu noi

Eveniment

Șoferiță din Dej, păcălită de GPS! A rămas împotmolită pe un drum forestier și a fost nevoită să sune la 112 – FOTO

Publicat acum

pe

FOTO –
Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud

Două femei din Dej au trecut printr-o adevărată aventură după ce, întocându-se de la o mănăstire din județul Bistrița-Năsăud, GPS-ul le-a ghidat pe un drum forestier, unde au rămas împotmolite. Mai mult decât atât, cu ele în autoturism erau și trei copii.

Văzând că nu e rost să ajungă acasă, cele două dejence au fost nevoite să sune la 112 pentru a cere ajutorul autorităților. În sprijin a intervenit un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud. Aceștia au reușit în scurt timp să deblocheze autoturismul și să-i îndrume pe cei cinci pasageri spre traseul corect, de unde și-au continuat drumul spre casă.

Jandarmii Grupei de Supraveghere și Intervenție Năsăud au fost salvatorii a două femei și trei copii din Dej, care se întorceau spre casă de la Mănăstirea Parva, pe un drum forestier indicat de GPS-ul acestora. Autoturismul cu numere de Cluj s-a împotmolit, iar femeile au realizat că nu mai pot înainta, ba mai mult că nu se află pe drumul cel bun. Acestea au apelat la 112 pentru a solicita sprijin”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, mr. Georgeta Cășvan.

Se pare că cele două femei, alături de cei trei copii, se întorceau spre casă de la Mănăstirea Rebra-Parva.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER