Ştiri din zonă
Șoferiță testată cu DRUG TEST, rezultatul pozitiv pentru cannabis
Publicat acum
5 anipe

În această dimineață, în jurul orei 1, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control o tânără de 27 de ani, din Covasna, care conducea un autoturism pe strada Calea Moldovei din Bistrița.
Tânăra a fost testată cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța cannabis și a fost condusă la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice.
Totodată, aceasta a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația în intervalul 23.00-05.00, conform Legii 55/2020.
A fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de Biroul Rutier sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe.
Citește și:

AUR demarează procesul de SUSPENDARE a președintelui Nicușor Dan. Formațiunea vrea și alegeri anticipate

Avertizare de vreme severă în mai multe localități din apropierea municipiului Dej. ANUNȚUL ANM

Topul celor mai bune școli din Dej, după rezultatele de la Evaluarea Națională 2026. Cine s-a remarcat












