Sport
Someșul Cășeiu, campioană și vicecampioană la junioare | OINĂ PE PLAJĂ – FOTO
Publicat acum
3 anipe
Someșul Cășeiu a obținut primul loc la Campionatul Național de Oină pe plajă – Junioare I, și locul secund la Junioare II.
La Junioare I, Someșul Cășeiu a câștigat finala în fața trupei din Baia Mare, CSS2, cu scorul de 8-3, obținând astfel titlul de ”campioană”.
În schimb, Campionatul Național de Oină pe plajă pentru Junioare II a fost adjudecat, la ”masa verde”, de Dacia Mioveni 2021. Echipa din Argeș a contestat dreptul de joc al unei jucătoare de la Someșul Cășeiu pentru depășirea limitei de vârstă, iar Comisia de Litigii i-a dat dreptate. Astfel, clujencele s-au ales cu locul secund la Junioare II.
Competițiile – care au avut loc pe plaja Belona din Eforie Nord – au fost organizate de Federația Română de Oină, aflată sub patronajul Casei Regale a României, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului și Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!