Social-Cultură
Spitalul Municipal Dej a marcat 156 de ani de la înființare – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișSpitalul Municipal Dej a marcat recent 156 ani de existență prin evenimentul „Zilele Spitalului Dejean”.
Aniversarea a fost marcată joi, 21 iunie, printr-un simpozion aniversar, aflat la cea de a V-a ediție, în cadrul căruia au susținut lucrări de specialitate numeroși medici din zonă.
Ieri, 22 iunie, în cadrul Zilei porților deschise, managerul spitalului, dr. Mihai Pandrea, a prezentat invitaților noile investiții realizate în acest an: mamograful – achiziționat de Primăria Municipiului Dej, care de la 1 iulie, odată cu efectuarea cursurilor de specializare va fi funcțional, precum și dispensarul TBC, noul bloc operator, compartimentele de urologie și ortopedie.
La acest eveniment au participat mai multe oficialități locale, în frunte cu managerul Spitalului Municipal Dej, dr. Mihai Pandrea, primarul Morar Costan, viceprimarul Teodora Muncelean, deputatul Cornel Itu, numeroși consilieri locali, dar și simpli cetățeni curioși să vadă noile investiții și cum se prezintă unitatea spitalicească din cartierul 1 Mai.