Ieri, un tânăr de 23 de ani, din comuna Suatu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida, iar ulterior,...
Plățile pentru ajutorul de încălzire al celor cu venituri mici vor fi făcute prin Poșta Română, deoarece aceasta are structuri în mediul rural. Plăţile vor fi...
Ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiul Dej au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, din județul Botoșani, bănuit...
Proiectul ”Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS la nivelul Municipiului Dej”, depus de Primăria Municipiului Dej, a fost finanțat în cadrul Planului Național de Redresare...
O profesoară din Cluj-Napoca va primi despăgubiri în valoare de 30.000 lei de la părinţii a doi foşti elevi, care au ironizat-o pe reţelele sociale. În...
Guvernul a actualizat, astăzi, cuantumul soldei de grad sau a salariului gradului profesional deţinut de personalul militar, respectiv poliţişti sau poliţişti de penitenciare, a anunţat purtătorul...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: MIZGAN MARIAN-CONSTANTIN, la data faptelor...
Guvernul a aprobat compensarea preţului la energie pentru persoanele şi familiile vulnerabile. Beneficiarii cardului de energie vor deconta facturi în limita sumei de 1.400 de lei,...
Executivul a aprobat în şedinţa de joi hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să...
Guvernul va acorda, în 2023, sprijin pentru plata facturilor la energie. Ajutor este în valoare de 1.400 de lei. Banii pentru plata facturilor la energie provin...