Ieri, 3 septembrie, pe Drumul Județean 172 între localitățile Beclean și Figa, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control un autoturism. La volan...
Poliţia Română a transmis o avertizare în care cere utilizatorilor de telefonie mobilă să nu acceseze link-urile primite prin SMS. Potrivit unui specialist, este vorba de...
La data de 26 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu reprezentanţi ai Autorității Navale Române, Oficiul de Căpitănie Dej au desfăşurat o acţiune pe lacurile de acumulare Beliș – Fântânele și Tarnița. Acţiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea activităților ilicite din domeniul transportului naval, silvic, protecției mediului, pescuit și acvacultură, precum şi prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane. Totodată, poliţiştii au acţionat şi în vederea asigurăriiunui climat de siguranţă şi sănătate publică, în contextul stării de alertă. În cadrul acţiunii au fost legitimate peste 40 de persoane şi au fost verificate 24 de ambarcaţiuni. Au fost constatate 6 infracţiuni conform Legii191/2003, privind infracţiunile la regimul transportului naval. De asemenea, în urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat un număr de 7 sancţiuni contravenţionale conform HG 876/2007 privind stabilirea şi sancționarea contravenţiilor la regimul...
Ieri, agenți din cadrul Poliției Dej au derulat acțiuni de menținere a unui climat optim de siguranță publică, precum și în vederea prevenirii și limitării răspândirii...
Sindicaliştii din Poliţie acuză conducerea IGPR că îi expune pe poliţişti riscului infectării cu coronavirus, trimițându-i la persoane suspecte de coronavirus aflate în autoizolare, pentru semnarea...
Poliția Română a făcut, azi, câteva precizări cu privire la documentele care pot fi prezentate pentru a justifica deplasarea în afara localității. Declarația nu este singurul...
Poliția transmite un mesaj-avertisment cu ocazia sărbătorii de Florii, respectiv Paște pentru catolici, în care atenționează că cimitirele și bisericile sunt închise, astfel că oamenii vor...
Mai mulți cetățeni au semnalat faptul că au primit e-mailuri, în numele Poliției Române, în care erau informați că trebuie să se prezinte la sediul Poliției...
Luni seara, în jurul orei 21.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dej, Secţia 5 Poliție Rurală, au depistat un conducător auto, în vârstă de 28 de...
La data de 4 martie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean și cei ai Secției 4 Poliție Rurală Beclean au organizat și desfășurat acțiuni preventive, în...