Începând cu data de 1 iulie 2018 vor intra în vigoare noile valori ale indemnizaţiei sociale pentru pensionari şi ale punctului de pensie. Indemnizația socială pentru...
Sfinții Apostoli Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie. 29 iunie este ziua în care amândoi au murit,...
Testările sistemului RO-ALERT au început, miercuri, prin verificarea transmiterii mesajelor de avertizare către anumite celule de telefonie mobilă din Bucureşti, transmit reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii...
Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine...
Mai sunt doar două zile până când va demara procesul de completare a opţiunilor în fişele de înscriere, în vederea admiterii absolvenților de clasa a VIII-a...
Comisiile juridică şi de transporturi ale Camerei Deputaţilor au dat, marţi, aviz favorabil unui proiect al deputatului PNL, Florin Roman, potrivit căruia prezenţa maşinilor de poliţie...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 3,13%, de...
Luni, 25 iunie 2018, absolvenţii de liceu au susţinut prima probă la examenul de bacalaureat, la Limba şi literatură română, în prima sesiune. Subiecte Română Bacalaureat,...
Ministrul Energiei, Anton Anton a declarat că România este fruntaşa Europei la regenerabile, fiind de părere că alte ţări nu vor reuşi niciodată să stabilească ţintele....
România a înregistrat cele mai mari creşteri la volumul comerţului cu amănuntul (indicator care relevă consumul populaţiei) în aprilie 2018, comparativ cu aceaşi lună din anul...