
Vaccinul împotriva COVID-19 al grupului Johnson&Johnson va fi livrat în Europa începând cu 19 aprilie, potrivit unui anunță al companiei americane. Acest vaccin a fost, la...

Cei care au ieșit în stradă aseară nu reprezintă revolta unor oameni afectați de pandemie ori de măsurile luate de Guvern, afirmă Cristian Tudor Popescu. Acesta...

Președintele Klaus Iohannis condamnă, într-un mesaj transmis azi, violențele și manifestările extremiste și xenofobe de la protestele care au avut loc luni. Acesta transmite că îi...
Închiderea magazinelor la ora 18 este o măsură corelată cu interdicția circulației după ora 20.00, ca oamenii să poată ajunge acasă, a explicat azi șeful DSU,...

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă anunţă că firmele care au dezvoltat vaccinuri anti-COVID-19 evaluează deja adaptarea acestora la noile tulpini şi, dacă vom avea o prevalenţă crescută...

Credincioşii catolici sărbătoresc, azi, Floriile, zi care aminteşte de intrarea lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic...

Premierul Florin Cîţu a declarat, astăzi, că în toamnă se va putea renunţa oficial la purtatul măştii dacă va exista până atunci un număr suficient de...
Azi este marcată Ora Pământului (Earth Hour), o mișcare globală ce are ca scop conștientizarea publicului în ceea ce privește mediul și criza climatică. În fiecare...

Autorităţile au publicat modelele de adeverinţă de la angajator, respectiv de declaraţie pe proprie răspundere, necesare pentru deplasare în intervalele orare restricţionate. Începând de duminică, 28...

Asiguraţii vor avea posibilitatea, începând cu 1 aprilie 2021, să ridice medicamentele prescrise de la orice farmacie din ţară, indiferent dacă aceasta are sau nu contract...