Inainte de a ne inregistra la o casa de pariuri online ar trebui sa o studiem cu mare atentie, pentru a-i descoperi punctele forte, dar si...
Postul Naşterii Domnului sau Postul Crăciunului începe miercuri, durează 40 de zile şi are 14 zile în care se poate mânca peşte, de regulă sâmbăta şi...
Benzina și motorina s-ar putea scumpi chiar și cu 4 procente, până la sfârșitul aceste luni, este estimarea specialiștilor. Deprecierea leului față de dolarul american, moneda...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că în penitenciare sunt 25.093 de deţinuţi, cu 5.972 de deţinuţi peste capacitatea de cazare la standardul de 4...
Plenul Senatului a respins, luni, propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL prin care li se interzice persoanelor condamnate penal definitiv să candideze la...
Societatea Naţională pentru Medicina de Familie (SNMF) anunţă că, în cursul zilei de miercuri, în faţa Guvernului, va fi organizat un protest faţă de birocratizarea sistemului...
Temperatura aerului va fi în scădere faţă de intervalul anterior, mai accentuat nord-estul ţării, însă cu toate acestea valorile termice vor fi apropiate de cele normale,...
Postul Crăciunului este al doilea ca importanță după postul Paștilor, începe mâine, 15 noiembrie, și se încheie pe 24 decembrie. „Postul Crăciunului este primul post din...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 1,89%, de la 1,87%,...
Cotaţia oficială afişată luni, la ora 13.00, de Banca Naţională a României (BNR) era de 4,6495 lei/euro, după ce euro a depăşit oficial pragul de 4,6...