Cu ocazia aniversării a 20 de ani de când programul educational iEARN (International Education and Resource Network) se derulează în România, a avut loc, în cadrul...
Patru copilași au văzut pentru prima dată lumina zilei, de Paşti, la Spitalul Municipal Dej. Tradiția populară spune că vor fi norocoși toată viața. Primul dintre...
Trupa de teatru francofon „Arlequin” a Centrului Cultural „Arta” din Dej s-a întors acasă, după patru zile de participare la Festivalul Internațional de Teatru Francofon de...
La începutul săptămânii trecute, jurnalistul Cătălin Tolontan a prezentat rezultatele unei anchete prin care a dezvăluit că dezinfectanții folosiți în mai multe spitale din România au o...
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, păstorită de cei doi preoți, Ioan Bolbos – paroh și Emil Sabadîș, se implică an de an în ajutorarea celor nevoiași....
Noua biserică de pe strada Crângului din municipiul Dej și-a deschis în această seară, în a III-a zi de Paști, porțile pentru credincioși. Parohia Ortodoxă „Sfântul...
Mii de credincioși au primit cu bucurie vestea învierii lui Hristos, în bisericile de pe raza municipiului Dej. ”Paștele este considerată o sărbătoare a bucuriei”, le-a spus...
Vicențiu Știr, co-președinte ALDE Dej transmite prin intermediul Dej24.ro un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale. ”Hristos a înviat! Și învierea Lui este dovada că nu moartea are...
Președintele PNL Dej, Aurelian Mureșan a transmis prin intermediul Dej24.ro un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale. ”Nu este îndemn mai curat și mai simplu decât „Veniți...
Deputatul dejean Cornel Itu transmite prin intermediul Dej24.ro un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale. ”Sărbătorim cea mai mare sărbătoare a creștinătății – Învierea Domnului nostru Iisus...