Eveniment
Tânăr din Dej, fără permis, la volanul unui autoturism care figura cu certificatul reținut
Publicat acum
12 lunipe
La data de 22 noiembrie, în jurul orei 23.45, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca – Compartimentul de Siguranță Publică și Patrulare au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Bulevardul 21 Decembrie 1989, de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Dej.
La vederea autospecialei, cel aflat la volan ar fi schimbat brusc banda de circulație, însă a fost oprit și legitimat.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că permisul acestuia figura anulat, iar certificatul de înmatriculare al autoturismului figura reținut.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional pentru punerea în circulație a unui vehicul al cărui certificat de înmatriculare este reținut, conform prevederilor O.U.G. 195/2002 republicată, fiind amendat cu suma de 870 lei.
Nu uita să te abonezi GRATUIT la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi în timp real cele mai importante știri din Dej! Click AICI, apoi apasă ”Urmărește” (dreapta sus)!