Eveniment
Tânăr fără permis, oprit în Ciceu Giurgești. Testat cu DrugTest, pozitiv la metamfetamină
Publicat acum
2 anipe
Pe Drumul Județean 170, în localitatea Ciceu-Giurgești, a fost depistat în trafic și oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 23 ani, din localitate.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv la metamfetamină, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”, se arată în comunicatul IPJ BN.