Ştiri din zonă
Tânără din Reteag, reținută după ce a furat bani dintr-un taxi
Publicat acum
2 anipe
O tânără din Reteag a fost reținută de polițiști, la scurt timp după ce ar fi sustras o sumă de bani.
În această dimineață, în jurul orei 06.00, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar de furt calificat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pe numele unei tinere de 26 de ani, din Reteag.
În fapt, în noaptea de 26/27 aprilie, tânăra, în timp ce se afla într-un taximetru, pe raza municipiului Bistrița i-ar fi sustras conducătorului auto, dintr-un portmoneu, suma de 600 lei.
Femeia a fost depistată, condusă la sediul Poliției Municipiului Bistrița, unde ulterior, în urma probelor administrate, a fost reținută și dusă în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul cauzat a fost recuperat.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Pingback: Tânăra din Reteag care a furat bani dintr-un TAXI, ARESTATĂ - Dej24.ro