Naţional
TAXA pe kilometru pentru șoferii care circulă pe autostradă? Ce spune ministrul Transporturilor despre acest subiect
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișMinistrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat că ministerul pe care îl conduce NU are în vedere introducerea unui sistem de taxare pe kilometru pentru şoferii care circulă pe autostradă, el spunând că, în opinia sa, sistemul de taxare pentru infrastructura rutieră ar trebui schimbat abia după ce în România vor exista 1.500 de kilometri de autostradă funcţionali.
Întrebat de ce şoferii ar trebui să plătească o taxă pentru utilizarea autostrăzilor, din moment ce plătesc deja vinieta, Lucian Şova a spus că nu are în vedere introducerea de alte taxe pe lângă cele deja existente.
„Pentru mine e o întrebare surpriză. Eu nu ştiu să aibă cineva şi până la urmă drumurile sunt alte infrastructura naţională de transport e a Ministerului Transporturilor şi eu am spus-o şi cu alte ocazii, nu vizăm introducerea unui nou sistem de taxare pe kilometru. A fost adus în discuţie acest subiect, dar acest subiect a fost generat de faptul că cei care au citit studiul de fundamentare pentru proiectul Ploieşti – Braşov, în acel studiu se viza ca o sursă de recuperare a investiţiei şi taxarea. Acest lucru se poate întâmpla doar atunci când acest şantier va fi gata, o dată. Şi al doilea, se va lua decizia la nivel politic, guvernamental, să schimbăm întregul sistem de taxare din România”, a afirmat ministrul Transporturilor, potrivit news.ro.
Lucian Şova a precizat că există norme europene care nu permit un „sistem dual”, respectiv concomitent taxare pe kilometru pe autostrăzi şi taxare în sistem vinietă pentru drumurile drumuri naţionale.
„Deci decizia, atunci când se va lua, se va lua în cunoştinţă de cauză în sensul că veniturile care vor fi atrase ca urmare a schimbării sistemului de taxare ar trebui să fie cel puţin egale, dacă nu mai mari, faţă de veniturile pe care le realizăm astăzi cu vinieta. Vinieta are o vulnerabilitate, are un defect, este un sistem de plată cvasipauşal, el a fost definit ca un sistem de plată solidar a modului de utilizare a infrastructurii naţionale de transport, politicile europene conduc către sistemul de taxare bazat pe utilizatorul plăteşte şi mă refer mai ales la transportatorii profesionişti, dar şi la utilizatorii privaţi de autoturisme”, a mai afirmat Şova, potrivit news.ro.
Acesta a adăugat: „La un bun simţ mai mult tehnic pe care mi-l asum, nu cred că înainte de a avea 1.500 de kilometri de autostradă funcţională statul român va adopta decizia de a schimba modelul de taxare”.
Sursa – News.ro