Conectează-te cu noi

Naţional

Tehnologie Google şi Apple pentru localizarea persoanelor infectate cu COVID-19. CUM funcționează

Publicat acum

pe

Giganţii Google şi Apple deţin cheia tehnologiei care va încetini răspândirea Covid-19. Ei vor lansa aplicaţia care urmăreşte persoanele testate pozitiv pentru Covid-19 şi care îţi spune dacă ai intrat în contact cu ele.

Ideea lor necesită adoptarea la scară largă şi testarea cât mai multor persoane potenţial infectate şi încă nu este clar dacă guvernele şi oficialii din domeniul sănătăţii publice o vor susţine. Chiar dacă numele şi datele persoanelor infectate va fi protejate, aplicaţia va stârni multe discuţii legate de confidenţialitatea persoanelor bolnave.

În modelul tradiţional de urmărire a persoanelor infectate, epidemiologii le cer celor proaspăt diagnosticaţi să-şi amintească unde au fost şi cu au intrat în contact. Acest lucru necesită mult timp pentru interviuri, iar riscurile de condaminare sunt pe măsură. De aceea, unii experţi consideră că abordarea Google şi Apple ar fi extrem de utilă.

Cum funcţionează tehnologia de urmărire propusă de Google şi Apple:

Pasul 1: Ioana şi George se întâlnesc pentru 10 minute. Telefoanele lor Bluetooth înregistrează că ei s-au apropiat unul de celălalt.

Pasul 2. Să ne imaginăm că George se simte rău şi este testat pozitiv pentru Covid-19. El trebuie să introducă rezultatul în aplicaţie. Datele lui George din ultimele 14 zile sunt încărcate automat în aplicaţie.

Pasul 3. Ioana îşi continuă viaţa de zi cu zi, fără să ştie că a interacţionat cu o persoană contagioasă. Telefonul ei descarcă periodic datele persoanelor care suferă de Covid-19 în oraşul ei.

Pasul 4 Când George este testat pozitiv, Ioana primeşte o notificare pe telefonul ei:

ALERTĂ: AI STAT LÂNGĂ O PERSOANĂ CARE ARE COVID-19. CLICK AICI PENTRU MAI MULTE INFORMAŢII

Ioanei nu i se spune identitatea persoanei bolnave, dar primeşte informaţii despre ce trebuie să facă în continuare.

Unele ţări din Asia au folosit deja datele utilizatorilor pentru a urmări persoanele infectate. Inclusiv în regiunea Catalonia, din Spania, oamenii au lansat aplicaţii voluntare care transmit simptomele utilizatorilor şi locurile frecventate de ei, scrie MEDIAFAX.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER