Conectează-te cu noi

Naţional

Temperaturile vor scădea în cea mai mare parte a ţării. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Publicat acum

pe

Temperaturile vor scădea în cea mai mare parte a ţării, mai accentuat insă in jumătatea de nord; astfel, temperaturile maxime se vor incadra intre 22…23 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi în jurul a 35 de grade în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, scrie Mediafax.

LUNI

La începutul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi locale în centru şi in nord-est. După orele pranzului, instabilitatea atmosferică se va accentua în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Pe arii restranse, cantităţile de apă vor depăsi 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări, mai ales asociat ploilor. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 si 18 grade, uşor mai ridicate pe litoral.

MARŢI

Valorile termice vor continua să scadă în mare parte din ţară, cele maxime urmând a se încadra între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, temperaturi de altfel normale pentru sfârşitul lunii august. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales pe parcursul zilei în sudul, estul şi parţial în centrul ţării şi va ploua slab pe arii restranse la munte, în Moldova, Oltenia şi vestul Munteniei şi izolat în Dobrogea şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice. Spre sfârşitul nopţii, izolat se va forma ceaţă.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER