Eveniment
Tentativă de CRIMĂ în Dej. Fostul soț a intrat noaptea în casă și a STRÂNS-O DE GÂT
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișO femeie, în vârstă de 29 de ani din Dej, a fost pe punctul de a-și pierde viața miercuri seara după ce fostul soț a intrat peste ea în casă și a strâns-o de gât până și-a pierdut cunoștința.
Potrivit Ziua de Cluj, Ana are 29 de ani şi lucrează pe post de educatoare la o grădiniţă din Dej. De circa un an de zile – de când a divorţat de Călin, cu care a convieţuit pentru o perioadă de un an şi jumătate – viaţa ei a devenit un coşmar: fără să-i pese de faptul că s-au despărţit legal, acesta a atacat-o, în diverse locuri şi situaţii, administrându-i până acum cinci bătăi.
„Ultima lui ispravă de acest fel n-a mai fost bătaie ci – o spun cu toată convingerea – tentativă de crimă, pentru că m-a strâns de gât până mi-am pierdut cunoştinţa. Şi totul cu mănuşi de cauciuc, la mine-n locuinţă, ca să nu lase urme”, povesteşte femeia.
Apoi detaliază: „Miercuri noapte, în jurul orelor 22:30, mă aflam acasă, când numa` mă trezesc cu el în camera mea. Sărise gardul… A bâiguit ceva – nu mai reţin cu exactitate conţinutul cuvintelor lui – şi m-a strâns, cu putere, de gât. Brusc, totul în jurul meu s-a întunecat. Mi-am pierdut imediat cunoştinţa, m-am prăbuşit, iar soră-mea, aflată în casă, a apucat să alerteze vecinii şi apoi salvarea şi poliţia. Între timp Călin a dispărut fără urme, ca să nu fie surprins de către vecini”.
Tânăra a fost dusă – mai mult moartă decât vie – la Spitalul Municipal din Dej, unde medicii i-au administrat injecţii ca să-şi revină şi i-au aplicat comprese. Apoi au sosit şi poliţiştii, care i-au luat femeii o declaraţie chiar de pe patul de spital.
FOTO – Arhivă