Ştiri din zonă
Tineri din Bața și Beclean, trimiși după gratii. Ce fapte au comis
Publicat acum
37 de minutepe

Luni, 24 noiembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani din Bața, condamnat la închisoare. Mandatul a fost emis de către Judecătoria Beclean, la aceeași dată.
Tânărul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, fiind dus în penitenciar pentru ispășirea pedepsei.
Totodată, ieri, 25 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 20 noiembrie, de Judecătoria Beclean. Mandatul a fost emis pe numele unui bărbat de 29 de ani din Beclean, condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.













