Conectează-te cu noi

Eveniment

Toate DETALIILE despre traficanții de cannabis din Dej reținuți de DIICOT – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița – Năsăud și BCCO Cluj, au efectuat miercuri, 2 octombrie, un număr de 4 percheziţii domiciliare la locuinţele a 4 persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 58 de ani, din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În fapt s-a reținut că, în cursul anului 2019, inculpatul M.M.S. a înființat, pe malul estic al râului Ilişua din județul Bistrița – Năsăud, două culturi de plante de cannabis, ajunse la maturitate cu înălţimi de 1,50 – 4 metri, în vederea obținerii din acestea, după recoltare şi prelucrare, a drogului de risc cannabis, care ulterior urma să fie comercializat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, la data de 30.09.2019, inculpatul M.M.S. împreuna cu inculpatul S.D.R. au procedat la recoltarea parțială a culturii de cannabis, pe care au transportat-o la locuințele acestora.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, la locuințele celor doi inculpați au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 181 de plante de cannabis în diferite stadii de creștere constituite în 5 culturi outdoor, reprezentând aproximativ 84 de kilograme de masă verde. Totodată, au fost ridicate aproximativ 40 de kilograme de masă vegetală semiuscată, 1,15 kilograme de masă vegetală uscată și aproximativ 5 kilograme de macerat de cannabis.

De asemenea, au fost identificate un laborator indoor pentru creșterea plantelor de cannabis, o instalație pentru distilarea maceratului de cannabis și obținerea de ulei de cannabis, manuale de utilizare a instalațiilor, un uscător pentru plante de cannabis, cutii de fertilizatori, răsadniță, aparat de vidat și lipit, folii, grindere, telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie, precum și suma de 15.000 lei.

În cauză s-a stabilit faptul că, la săvârșirea faptelor a participat și inculpatul G.I.S. împreună cu inculpatul M.R.M.

La data de 02.10.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților M.M.S, S.D.R., G.I.S. și M.R.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cursul zilei de azi, inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului Bistrița – Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Bistrița – Năsăud și al lucrătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

CITEȘTE ȘI:

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER